“Te-ai născut să fii autentic, nu să fii perfect”.
Vorbesc adesea despre regasirea copilului interior, a sinelui creator, dar oare cum ajungem sa-l pierdem in primul rand?
E de la noi?
E de la el?
Mihai este tata de 5 ani si de vreo 8 ani a si uitat de pasiunea lui. Isi mai aminteste la iesirile la bere cu prietenii ca “in tinerete” ii placea sa faca poze la peisaje. Organiza in fiecare weekend cate o iesire pe un munte, pe o vale, pe o carare si facea poze de nu mai avea loc nici pe hardul de 1 terra de ele. Ce bucurie! Ce liniste! Cate ganduri…dar asta era in alta viata. Acum e insurat, la casa lui, are responsabilitati, cheltuieli. Doar n-o sa cheltuie banii pentru noua mobila de pe terasa pe un retreat la munte de fotografie…
Maria este la varsta la care copiii ii sunt mari si uita sa o sune. Alta data avea o viata activa si tot timpul era un “foc” de stins si, desi iubea dansul, avea tot timpul scuza ca cel mare trebuie dus la fotbal, cel mic la pian si asa mai departe. Vineri seara a auzit ca se fac cursuri de dans in oras…Oare sa mearga? Acum ar avea timp dar…Suna telefonul!
“Mama, poti sta cu Matei vineri? Eu si Mirela vrem sa mergem la niste cursuri de dans”.
“Sigur mami! Adu-l la mine! Sa va distrati!”
Adriana lucreaza de ceva timp la o poveste. A investit 3 luni pana acum in ea si, cand o reciteste, parca simte ca-i lipseste ceva. Merge la profesoara ei de romana sa ceara sfaturi, stiind ca si ea a publicat cateva carti pana acum.
“Da…nu stiu ce sa zic Adriana. Stilul e prea simplu, prea trivial. Nu are nimic special. Poate ar trebui sa renunti la ea si sa mai astepti, sa mai inveti si apoi sa reincepi sa scrii”.
“Multumesc” si cu acest cuvant se incheie nu doar cariera de potentiala scriitoare a Adrianei ci si dorinta de a mai lega 2 cuvinte in scris vreodata.
Luca este un copil de 7 ani pasionat de pictura si desen. Uita de notiunea timpului daca are in fata o plansa si cateva culori. Intr-o seara, incantat ca a primit acuarele noi, incearca un nou peisaj. Multumit de rezultat, merge sa arate parintilor reusita:
“Luca ai distrus livingul. Uite in ce hal te-ai murdarit. Mai copile dar tu chiar nu te uiti ce faci?”
Luca se limiteaza apoi la culori si in timp, renunta de tot la pasiune…
“Nu te mai pune singur jos. Eşti în curs de dezvoltare, ceea ce înseamnă că vei ajunge la destinaţie pas cu pas, nu dintr-o dată”.
Toate aceste povesti sunt reale din pacate. Dar fiti fara griji, totul se termina cu bine pentru ca toate personajele descrise au participat deja la Workshopurile si cursurile ArtRetreat 🙂
Prin actiunile noastre de renuntare la arta transmitem sinelui creator ca nu e nevoie de el, ba chiar ii dam un sens negativ: ”N-am nevoie de tine. Din cauza ta nu sunt perfect, cel mai iubit, cel mai frumos, cel mai talentat”. Pentru ca nu avem rabdare sa invatam, sa practicam, sa ajungem sa excelam. Preluam prima remarca negativa asupra muncii noastre (de obicei care vine tot de la noi) si o folosim ca scuza pentru toata inactivitatea noastra de dupa.
“Ei, am incercat odata dar nu era pentru mine”.
Si sinele creator pleaca, se resemneaza. Este povestea celor care se autosaboteaza si cauta acceptarea din exterior prin comportament frumos, cu grija fata de ceilalti, sa nu supere, sa nu deranjeze, sa nu cumva sa se poarte necivilizat, pana la uitarea Eului.
Validarea interna se pierde din lipsa de conectare si devenim dependenti de validarea externa. Asa ajungem sa traim pentru ceilalti si nevoile lor, sa devenim anxiosi, frustrati si nervosi.
Peste ani ne dam seama ca avem nevoie de el, de sinele creator, ca datorita lui viata era mai colorata si il chemam inapoi. Dar el nu e sigur ca mai poate avea incredere in noi.
“Ma vrea de tot sau e doar o chestiune de cateva zile apoi ma arunca iar?”
Si tb sa-i demonstram ca intr-adevar il vrem inapoi pe bune si cautam tot felul de metode care sa-l convinga: tinem un jurnal, ne rugam sau facem meditatie, ne dam mai multe motive sa radem, desenam cu cei mici sau ne folosim de cartile de colorat pt adulti, cantam in masina, invatam bancuri, participam la workshopul ArtRetreat 🙂 si altele si altele.
Dupa saptamani de munca ne dam seama ca a revenit si ca ne este iarasi ghid intr-o viata bine traita. Ii multumim ca a avut incredere in noi si s-a intors. El rade si spera ca intalnirile noastre sa fie tot mai dese si pline de sens.