Si cam cand ii veti invata sa picteze?

Este marti, ora 18:00 si parintii incep sa vina dupa copilasii de la Cursul de pictura, inscrisi in urma cu o luna.

Micii pictori abia asteapta sa se laude cu lucrarile lor si explica cu patos ce combinatii de culori au invatat sa faca si ce rapizi au fost (majoritatea fiind deja la a 2 a plansa). 

 Profit de ocazie sa spun tuturor ca e mai important e sa dedicam timp procesului de invatare decat cantitatii de lucrari facute. Toti ma aproba desi simt cum vorba mea se pierde in vant, toti fiind prea prinsi in propriile discutii.

Un parinte totusi ramane ultimul si ma intreaba:

Parinte: ”Si cam cand ii veti invata sa picteze?”

Eu: ”Nu stiu daca inteleg intrebarea”

 Parinte: ”Adica sa-i invatati sa-si faca singuri desenul si apoi sa le picteze”

 Eu: ”Dar inca nu stapanim combinarea culorilor. Dupa ce trecem de acest pas si inca 2, putem trece si la desen”. Care intre noi fie vorba e matematica din pictura dar, datorita multor minti luminate din domeniu, se poate simplifica pentru a fi accesibil tuturor varstelor.

 Parinte: ”Da, inteleg, doar ca mi se pare ca e prea lejer cursul asta. Macar mai dati-le niste teme pentru acasa. Si asa nu prea se tine de activitati si doar am dus-o la toate.”

 Eu: ”Acasa va pot oferi cateva indicatii si cateva video sa le faceti impreuna cu copilul. In felul acesta veti petrece timp de calitate in familie si il ajutati cu motricitatea inainte a face asta la curs”.

 Parinti: ”A, nu. Teme pentru copil ca eu n-am timp de desen”.

 Ne-am zambit si ne-am luat ramas bun, probabil fiecare cu un gust amar lasat de intreaga discutie. Niciunul nu parea multumit de raspunsul celuilalt si asta mi-a dat de gandit toata  saptamana. M-am gandit ca poate nu ma ridic la nivelul asteptarilor si probabil si alti parinti cred la fel dar nu au curaj sa-mi spuna.

 ”Oare am creat cursul prea lejer? Dar ideea era sa ne relaxam si sa invatam in acelasi timp cateva elemente de baza din pictura nu sa participam la olimpiada”.

 In mintea mea era doar o singura metoda de a verifica. Ii invat pe copii saptamana urmatoarea sa deseneze un fluture. E usor, se poate improviza mult pe el, sigur va fi distractiv…dar, Doamne, cat de mult m-am inselat.

 Saptamana urmatoare mi-am intampinat micii artisti cu zambetul pe buze si anuntul ”Ce ziceti daca azi facem un fluture”. Toti au spus in cor ”DAAA” desi vedeam ca nu se simteau confortabil cu plansa alba din fata lor.

 Si am inceput cu Pasul 1, Pasul 2, Pasul 3, Pasul 4. Deodata, dintr-un colt al atelierului aud o fetita plangand. Speriat m-am dus la ea:

Eu: ”Ce s-a intamplat?”

Mica artista: ”Eu nu stiu sa fac”.

 Eu: ”Nu e nicio problema. Reluam procesul si stau langa tine daca vrei”.

 Mica artista: ”Dar pagina mea e asa alba. Nu stiu de unde sa incep”.

 E clar ca am reluat cursurile dupa programa mea dupa acest eveniment si n-am mai ascultat nicio parere. Dar mai mult decat atat, am inteles atunci presiunea pe care o punem pe copiii nostri, zi de zi, activitate cu activitate.

 Toti am vrea sa depunem cat mai putin efort si sa avem copii geniali, fara sa constientizam ca totul este un proces la care trebuie sa participam cu eforturi egale. Un copil genial, bun la pictura, bun la dans sau la matematica nu se creaza peste noapte. E nevoie de practica, de cate o caramida pe zi, fara sa incercam sa ”trisam” si sa ardem etape doar pentru ca nu avem rabdare.

 Noi ca adulti, frustati atunci cand nu ne iese un lucru, obisnuim sa-l abandonam pe motiv ca ”asta nu e de mine”. De ce am forta copiii sa ajunga in situatii asemanatoare ca sa faca la fel?

 Cand acea fetita mi-a zis ca foaia ei e prea alba mi-am amintit de panica mea de la inceputuri cand fiecare panza alba imi crea un gol in stomac de neimaginat si aceleasi intrebari: ”daca nu sunt destul de bun?”, ”daca ma fac de rusine”, daca si daca si daca…

 Ca sa cream copii fericiti trebuie sa invatam ca niciun curs nu face minuni si doar exemplul parintilor este cel care conteaza. Daca sarim peste pasi tot ce reusim sa facem e sa crestem frustrarea copilului si sa-si doreasca sa abandoneze activitatea

 Acesta este si motivul pentru care am creat video-uri (pe care le puteti accesa gratuit pe www.marianmoncea.ro) in care impreuna cu Matei, fiul meu, invat si alti parinti sa deseneze impreuna cu copiii lor. Noi petrecem timp de calitate desenand si filmand si acesta este motivul pentru care copilul meu adora pictura/desenul si e singura activitate pe care o accepta oricand, fara sa ne plictisim. E activitatea pe care de multe ori el o propune si nu reusim noi sa ne adunam energia ca s-o facem atat de des pe cat isi doreste. E activitatea care ii aminteste de tati si oricand vrea sa ne reconectam o propune si o sustine cu inversunare